Sute de localnici și polițiști caută un bărbat dintr-o localitate din Mehedinți, care a dispărut fără urmă după ce a plecat să caute ciuperci.
Apelul a fost dat aseară de un bărbat din Baia de Aramă, care a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți cu privire la faptul că tatăl său, din aceeași localitate, a plecat de la locuință în jurul orei 16.00 și nu a mai revenit.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Oraș Baia de Aramă, care în urma verificărilor efectuate, au stabilit că un bărbat de 73 de ani a plecat de la acasă să caute ciuperci.
Semnalmente: bărbatul dispărut are 1.75 m înălțime, aproximativ 90 de kg, ochi verzi, păr alb. La momentul plecării purta o cămașă de culoare galben și pantaloni de culoare neagră.
La acest moment polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Mehedinți, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți, reprezentanților din cadrul primăriei Baia de Aramă, Poliției Locale Baia de Aramă și cetatenilor, alături de echipa Salvamont Mehedinți, desfășoară activități de căutare a persoanei în cauză.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze SNUAU 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie!